Sănătate prin colinde!!!

La data de 15.12.2023  instituția IMSP Spitalul raional Leova cu o vizită deosebit de specială, plăcută și mai ales a sărbătorilor de iarnă, au primit delegații a Congregației Penticostale din raionul Leova, Hâncești, Olanda și Elveția.

Oaspeții sus nominalizați, cu ocazia sărbătorilor de iarnă,  au venit cu un  spectru larg de cîntece și colinde de revelion, precum și cu cadouri plăcute pentru colaboratorii instituției medicale și nu în ultimul rând pentru pacienții internați în cadrul IMSP Spitalul raional Leova.

 În cadrul și pe lîngă spectrul larg al programului său, oaspeții au felicitat lucrătorii medicali cu sărbătorile de iarnă dorindu-le sănătate, prosperitate și totodată au adus mulțumiri pentru devotamentul, consacrarea, dăruirea și fidelitatea de care dau dovadă zi de zi stând la straja sănătății pacienților și cetățenilor per general.

Cu această ocazie, conducerea instituției medicale a mulțumit oaspeților pentru vizita efectuată,cîntecele și colindele interpretate, felicitările aduse în adresa colaboratorilor medicali,  precum și pentru cadourile donate, și cu acest prilej și-a expus gratitudinea pentru activitatea prodigioasă, prolifică și productivă , precum și cele mai bune sentimente și urări de bine cu succese pe viitor.

La finalul evenimentului, oaspeții au mulțumit gazdei pentru primirea călduroasă avută și au promis că astfel de evenimente frumoase vor fi organizate și pe viitor în cadrul instituției medicale.